Ficat de porc cu ceapa

Ficat de porc cu ceapa

Ingrediente

  • 650 de g ficat de porc
  • 650 de g ceapa
  • 6-7 linguri de ulei de floarea soarelui
  • sare
  • piper
  • 200 ml lapte (pentru ficat)

Mod de preparare

Reteta de ficat de porc cu ceapa la tigaie este delicioasa, rapida si foarte usor de preparat. Urmand cativa pasi simpli, veti obtine o mancare foarte gustoasa, perfecta alaturi de o mamaliguta calda si muraturi.

Se curata ficatul si se taie fasii, nu foarte groase. Il punem intr-un bol, turnam laptele rece si-l lasam la odihna in jur de o ora.

Intre timp curatam, spalam si tocam ceapa. Incalzim uleiul intr-o tigaie incapatoare, antiaderenta si punem ceapa. Calim la foc mic, cu capac, in jur de 10-13 minute, amestecand din cand in cand. Dupa ce a devenit lucioasa si s-a inmuiat, adaugam fasiile de ficat, foarte bine scurse de lapte. Amestecam bine, punem capacul si continuam gatirea inca vreo 12-15 minute. Veti vedea ca ficatul isi va lasa sucul lui, asadar nu avem nevoie sa adaugam supa sau apa. Apoi luam capacul, marim flacara si gatim inca putin, pana cand s-a evaporat tot lichidul si ficatul incepe sa se prajeasca usor. In acest moment adaugam sare, piper proaspat macinat, amestecam si stingem focul.